Acasă Stiri Aproape 50 kg heroină, descoperite la Dolj, în cabina unui camion condus...

Aproape 50 kg heroină, descoperite la Dolj, în cabina unui camion condus un bulgar

266
0

Polițiștii de la Punctul de trecere a frontierei Calafat au găsit ascunse în cabina unui camion condus de un bulgar aproximativ 50 de kilograme de substanță susceptibilă a fi heroină.

RECLAMĂ

Şoferul, în vârstă de 38 de ani, a spus că geanta în care au fost găsite drogurile i-a fost dată de un prieten ca să o ducă în Elveția, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.

Cetățeanul bulgar a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

„În data de 24.05.2020, în jurul orei 16.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat – județul Dolj s-a prezentat pentru a intra în țară, cetățeanul bulgar S.I., în vârstă de 38 de ani, la volanul unui autocamion înmatriculat în Bulgaria.

Cu ocazia controlului specific, acţionând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au descoperit în cabina autocamionului, într-o geantă de voiaj ascunsă printre bagaje şi sacoşe cu mâncare, mai multe pachete ce conțineau o substanţă pulverulentă de culoare maro, cu miros înţepător, în greutate de aproximativ 50 kg, susceptibilă a fi heroină. 

Față de cele constatate, cetățeanul bulgar a declarat că geanta de voiaj nu îi aparține, aceasta fiindu-i înmânată de un prieten, în vederea transportării acesteia în Elveția.

Întreaga cantitate de substanță a fost ridicată de către lucrători B.C.C.O. Craiova şi trimisă spre expertiză la Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul IGPR.

În cauză, cercetările sunt continuate de procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală împreună cu B.C.C.O. Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. 

Totodată, capul tractor a fost indisponibilizat la sediul STPF Dolj, iar cetăţeanul bulgar a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. 

Dacă ar fi fost comercializate pe piaţa neagră, drogurile ar valora peste 1.500.000 euro”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Sursa: antena3.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentBucăți de gheață căzute din cer la Câmpia Turzii: „Fac un om de zăpadă!” 
Articolul următorFCU Craiova își face echipă de Liga 1: „E posibil să aducem nume consacrate”