VIDEO Ministra Mediului trimite la Parchet raportul în cazul crizei apei din Prahova și anunță primele demiteri

0
ID310369_INQUAM_Photos_Malina_Norocea

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, miercuri, că a fost trimisă decizia de demitere a directoarei de la Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Buzău-Ialomiţa. De asemenea, Florin Ghiță, directorul de la Apele Române, și-a dat demisia de onoare, a mai spus ministrul.

De asemenea, raportul preliminar realizat de către Corpul de Control al Ministerului Mediului privind criza apei în județele Prahova și Dâmbovița a fost trimis Parchetului, a precizat Diana Buzoianu.

„Concluziile Raportului au fost deja trimise către Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Tocmai a fost emisă decizia de demitere a directoarei de la ABA Buzău Ialomiţa”, a declarat Buzoianu, citată de News.ro.

Directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române, numit în urmă cu câteva săptămâni în această funcţie, şi-a prezentat demisia de onoare în urma crizei apei potabile din Prahova şi Dâmboviţa.

Ministra Mediului i-a mulţumit lui Ghiţă pentru activitatea sa, arătând că sub conducerea acestuia au crescut controalele, „care până acum păreau un mit în această instituţie”.

Diana Buzoianu a anunţat că locul lui Florin Ghiţă va fi preluat, interimar, de Sorin Rândaşu care va ocupa funcţia pentru o perioadă scurtă de timp. Florin Ghiţă se va întoarce pe funcţia pe care a deţinut-o anterior.

De asemenea, CA al ESZ Prahova va primi mandat pentru a-i demite pe directorul general şi directorul tehnic ai instituţiei.

„Noi analizăm, în perioada imediat următoare, redactarea hotărârii de Guvern care să desfiinţeze această companie cu totul pentru că oricum este o structură care şi-a arătat limitele şi în situaţii de criză, dar şi în activitatea de zi cu zi”, a declarat Diana Buzoianu.

Sursa: VIDEO Ministra Mediului trimite la Parchet raportul în cazul crizei apei din Prahova și anunță primele demiteri – HotNews.ro

Lasă un răspuns