Ion Cristoiu: Dacă PSD pleacă, se rupe Coaliția. Și în PNL este o mare nemulțumire față de Bolojan

0
cristoiu-(7)_a7e3fa9ba9

Ilie Bolojan are șanse relativ mici de a-și păstra fotoliul de premier, în urma divergențelor pe care le are cu PSD privind asumarea răspunderii pe măsuri economice, este de părere analistul Realitatea Plus Ion Cristoiu. În analiza săptămânală pe care o realizează miercuri, împreună cu Delia Vrînceanu, acesta a schițat mai multe scenarii care s-ar încheia cu plecarea lui Bolojan din fruntea guvernului. 

Cristoiu explică faptul că Bolojan „a venit cu un proiect de austeritate, pe care se presupunea că trebuie să și-l asume toată coaliția, iar un pas important era asumarea răspunderii pe reducerea bugetelor locale. În situația asta, de câteva luni, PSD susține că își asumă răspunderea pentru măsurile de austeritate doar odată cu cele de relansare. Inițial, am crezut că este un joc de glezne al PSD, dar declarațiile din această dimineață ale lui Claudiu Manta și faptul că Grindeanu i-a chemat pe miniștri în ședință arată că este ceva serios”, a afirmat Ion Cristoiu.

În fața acesei reacții a social-democraților, analistul politic pune sub semnul întrebării strategia premierului: „Eu nu știu ce este în mintea lui Bolojan când își imaginează că, dacă se retrage PSD, își pune miniștrii lui și merge mai departe. Este o prostie, pentru că noul cabinet trebuie să treacă prin Parlament și cred că nici Nicușor Dan nu vrea.”

În analiza sa, Cristoiu a conturat două scenarii majore pentru evoluția crizei:

1. Bolojan acceptă varianta PSD

Această opțiune ar compromite însă mesajul de austeritate: „Semnalul de austeritate se anulează, pentru că ce austeritate mai poți face odată cu măsuri de relansare. Dacă este de acord, înseamnă că a fost un joc între el și Grindeanu: tu te faci că nu ești de acord, pentru ca până la urmă să fii.”

2. Bolojan refuză — iar Coaliția se rupe

Cristoiu avertizează că acesta este scenariul cel mai tensionat: „Dacă Bolojan nu este de acord, se rupe Coaliția.”

Cristoiu: Deși nu se vede, în PNL este o mare nemulțumire față de Bolojan.

Ion Cristoiu a schițat și un alt scenariu, cel al unui puci intern împotriva lui Bolojan.

Deși aparent nu se vede, PNL este foarte nemulțumit de Bolojan ca președinte. Nu se ocupă de politica partidului, n-a schimbat nimic, iar partidul se prăbușește în sondaje. În plus, partidul este format din gruparea vechilor și o grupare useristă, preluată de la Băsescu, fosta aripă PDL-istă. 

Problema este că nu-l dai jos de la partid cât timp este premier. Ca să-l pui pe Predoiu, care este simpatic și pentru PSD, trebuie să-l dai jos pe Bolojan din funcția de premier. PSD participă la acest scenariu de a-l da jos pe Bolojan. Nu poți să-l dai jos din fruntea PNL cât timp este premier, e invers.

Și în PNL, și în PSD există aproape o unanimitate privind scoaterea USR de la guvernare.”

Sursa: Ion Cristoiu: Dacă PSD pleacă, se rupe Coaliția. Și în PNL este o mare nemulțumire față de Bolojan

Lasă un răspuns